sfănțui - explicat in DEX

sfănțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui.

sfănțui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
sfănțui, sfănțuiesc v. t. 1. a mitui 2. a lua mită 3. a înșela (pe cineva)

sfănțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfănțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiésc, imperf. 3 sg. sfănțuiá; conj. prez. 3 să sfănțuiáscă

sfănțui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFĂNȚUÍ, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. — Sfanț + suf. -ui.

sfănțuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfănțuì v. fam. a mitui pe cineva. [Lit. a-i da parale, sfanți].