sfârâitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SFÂRÂITÚRĂ,sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] – Sfârâi + suf. -tură.
sfârâitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) sfârâitúră(-râ-i-) s. f., g.-d. art. sfârâitúrii; pl. sfârâitúri
sfârâitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SFÂRÂITÚRĂ,sfârâituri, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-i-] — Sfârâi + suf. -tură.