sfârc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)SFÂRC, sfấrcuri, s. n. 1. Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte) ◊
Sfârcul urechii. 2. Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgârci.
3. Vârf al mamelei; mamelon, gurgui. (derformare din
zgârc, apropiat de răd. expresivă
sfâr; cf. spârc) [def.
NODEX]
sfârc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe;
spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci.
2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). –
Et. nec.sfârc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfârc s. n.,
pl. sfấrcurisfârc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfârc n.
1. capăt, vârf;
sfârc de biciu, sfârc de țâță; 2. lobul urechii. [Cf. slovean ȘVRK, sfichiuială].
sfârc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe;
spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci.
2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). —
Et. nec.