sfântuleț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (
Pop.) Sfințișor. –
Sfânt +
suf. -uleț.sfântuleț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sfântuléț, sfântuléți, s.m. (pop.)
1. sfințișor.
2. om fățarnic.
sfântuleț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfântuléț s. m.,
pl. sfântuléțisfântuleț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfântuleț m. fățarnic. [Cf. sub raportul sensului, it.
santone].
sfântuleț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFÂNTULÉȚ, sfântuleți, s. m. (
Pop.) Sfințișor. —
Sfânt +
suf. -
uleț.