sfințenie - explicat in DEX

sfințenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFINȚÉNIE s. f. Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enic.

sfințenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei

sfințenie (Dicționaru limbii românești, 1939)
sfințénie f. (d. sfînt cu sufixu -enie. Cp. cu sfeștanie). Calitatea de a fi sfînt, sanctitate. Acțiunea de a sfinți. Lucru sfînt. Cu sfințenie, cu mare evlavie, cu mare respect: a păstra cu sfințenie.

sfințenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfințenie f. însușirea celor sfinte.

sfințenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. — Sfânt + suf. -enie.