sfeșnicel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui
sfeșnic. –
Sfeșnic +
suf. -el.sfeșnicel (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sfeșnicél, sfeșnicéle, s.n. (reg.)
1. șfeșnic mic, șfeșnicuț.
2. plantă cu tulpina foarte scurtă și cu o singură floare albastră-azurie; cupă.
sfeșnicel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfeșnicél s. n.,
pl. sfeșnicélesfeșnicel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFEȘNICÉL, sfeșnicele, s. n. Diminutiv al lui
sfeșnic. —
Sfeșnic +
suf. -
el.