sfeșnicar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. –
Sfeșnic +
suf. -ar.sfeșnicar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfeșnicár s. n.,
pl. sfeșnicáresfeșnicar (Dicționaru limbii românești, 1939)sfeșnicár n., pl.
e. Suport de sfeșnic de biserică.
sfeșnicar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFEȘNICÁR, sfeșnicare, s. n. Măsuță, piedestal, suport pentru sfeșnice. —
Sfeșnic +
suf. ar.