sfeclă - explicat in DEX

sfeclă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conțin 14-22% zahăr și sunt utilizate în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.

sfeclă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sféclă (-le), s. f. – Nap (Beta vulgaris). Mgr. σεῦϰλον, probabil prin intermediul sl. sveklŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 382; Vasmer, Gr., 139; Conev 48), cf. slov., ceh. svekla, rus. cvelklja, mag. czékla, ngr. σφέϰλι. – Der. sfecli, vb. (a o păți, a se speria, a fi surprins) pare a fi cuvînt de origine diferită, confundat cu sfeclă (după Cihac, II, 337 în loc de *sfetli, din sl. svĕtliti „a luci”, care nu se explică semantic, der. din sfeclă › „a deveni roșu ca sfecla”, general admisă, nu este probabilă, căci a înroși nu este semn caracteristic al fricii).

sfeclă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sféclă (sfe-clă) s. f., g.-d. art. sféclei; pl. sfécle

sfeclă (Dicționaru limbii românești, 1939)
sféclă f., pl. e (vsl. sîrb. svekla, bg. cveklo, rus. svëkla, ung. ceklá, ngr. sévklon, sévtlon, d. vgr. seûtlon). O legumă chenopodiacee (beta) care are o rădăcină cărnoasă, uneorĭ grea de cîteva chilograme, roșie saŭ și albă. Din ia se scoate zahăr. Roș ca sfecla, foarte roș (de rușine, de fugă). V. morcov, nap.

sfeclă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfeclă f. plantă de coloare roșie sau albă, cu rădăcina groasă și cărnoasă, ce servă de nutreț vitelor și din care se scoate zahăr (Beta) [Mold. sveclă = slav. SVEKLA].

sfeclă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în indus¬trie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite cu uri conținut de 14-22% zahăr și utilizată în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) — Din sl. sveklŭ.