sfârâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂRÂÍ, pers. 3
sfấrâie, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării;
p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊
Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic.
A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva.
A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede.
2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic;
p. ext. a se prăji.
3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. –
Sfâr +
suf. -âi.