sfătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A da cuiva un sfat (
1): a povățui, a îndruma; a îndemna.
2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (
1); a se consfătui, a se înțelege cu cineva.
3. Intranz. (
Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. –
Sfat +
suf. -ui.sfătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfătuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sfătuiésc, imperf. 3
sg. sfătuiá; conj. prez. 3
să sfătuiáscăsfătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A da cuiva un sfat (
1): a povățui, a îndruma; a îndemna.
2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (
1); a se consulta, a se înțelege cu cineva.
3. Intranz. (
Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. —
Sfat +
suf. -
ui.sfătuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfătuì v. a da, a primi un sfat.