sevai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEVÁI, sevaiuri, s. n., (Turcism
înv.) Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. [
Var.:
suvái, s. n.] – Din
tc. sevayi.sevai (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sevái1 adv. (înv. și reg.) măcar; încailea.
sevai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sevái (-iuri), s. n. – Țesătură orientală. –
Var. suvai. Tc. sevayi (Șeineanu, III, 109).
sevai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sevái (
înv.)
s. n.,
art. seváiul; (sorturi)
pl. seváiurisevai (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sevai conj. Tr. măcar;
ian să-mi joci cu fina mea, sevai cu mireasa ta POP. [Vechiu-rom.
săvai, încailea (
«săvai bolnav cum era», M. Costin) = lat. SI VELIS, dacă vrei].
sevai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEVÁI, (
2)
sevaiuri, s. n. (
înv.)
1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint.
2. Sortiment din această țesătură. [
Var.:
suvái s. n.] — Din
tc. sevayi.