servitor - explicat in DEX

servitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. – Din fr. serviteur.

servitor (Dicționar de neologisme, 1986)
SERVITÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care este angajat în serviciul cuiva pentru treburi casnice; (p. ext.) orice persoană care lucrează la stăpân; slugă. [< fr. serviteur, it. servitore, lat. servitor].

servitor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SERVITÓR, -OÁRE s. m. f. angajat în serviciul cuiva pentru treburi casnice; (p. ext.) orice persoană care lucrează la stăpân; slugă. (< fr. serviteur, lat. servitor)

servitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
servitór s. m., pl. servitóri

servitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*servitór, -oáre s. (d. servesc; fr. serviteur, lat. servitor, -óris). Slugă, om saŭ femeĭe care servește (slujnică). Orĭ-ce om care aduce un serviciŭ: să fim servitorĭ aĭ patriiĭ !.

servitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
servitor m. 1. slugă, cel ce este în serviciul altuia; 2. om plătit pentru serviciul casei.

servitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SERVITÓR, -OÁRE, servitori, -oare, s. m. și f. Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă. — Din fr. serviteur.