serpengea (Dicționaru limbii românești, 1939)serpengeá f., pl.
ele (după pron. ngr., d. turc. pers.
șiripençe, id., d.
șiri, de leŭ, și
pençe, gheară).
Munt. (Bz.). Antrax la om.
serpengeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)serpengeà n.
pop. antrax. [Turc. SERPENČÈ].