serasir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SERASÍR s. n. (
Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [
Var.:
sarasír s. n.] – Din
tc. seraser.serasir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)serasír (-ruri), s. n. – Brocart de aur. –
Var. sarasir. Tc. (
per.)
ser a ser „de la un capăt la celălalt” (Șeineanu, III, 107; Lokotsch 1846).
Sec. XIX,
înv.serasir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)serasír (
înv.)
s. n.serasir (Dicționaru limbii românești, 1939)serasír n., pl.
urĭ (turc.
seraser, d. pers.
ser-a-ser, serta-ser, de la un capăt la altu, peste tot).
Vechĭ. Un fel de stofă țesută nu maĭ cu fir de aur, brocat, zarpa.
serasir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)serasir n. od. brocat de aur:
o rochie de serasir cu gurile de fir OD. [Turc. SERASER, lit. (daurit) dela un cap la altul].
serasir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SERASÍR s. n. (
înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [
Var.:
sarasír s. n.] — Din
tc. seraser.