senzație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare nemijlocită a unor însușiri ale obiectelor din realitate ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț.
Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊
Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment.
2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊
Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊
Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [
Var.:
senzațiúne s. f.] – Din
fr. sensation, lat. sensatio, -onis.senzație (Dicționar de neologisme, 1986)SENZÁȚIE s.f. 1. Reflectare nemijlocită în conștiința omului a obiectelor și a fenomenelor lumii înconjurătoare ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț; imagine subiectivă a realității obiective. ♦ Impresie; stare sufletească emotivă. ♦
A avea senzația că... = a simți, a i se părea că...
2. Impresie puternică provocată de cineva sau de ceva într-o colectivitate. ♦ Eveniment sau știre care provoacă o impresie foarte puternică, care surprinde. ♦
De senzație = senzațional;
a face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a face vâlvă. [Gen.
-iei, var.
senzațiune s.f. / cf. fr.
sensation, lat.
sensatio].
senzație (Marele dicționar de neologisme, 2000)SENZÁȚIE s. f. 1. reflectare nemijlocită a unor însușiri izolate ale obiectelor și ale fenomenelor lumii materiale ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț; denumire generică pentru diverse forme ale cunoașterii senzoriale. ♦ stare sufletească emotivă. ♦ a avea ~ a că... = a simți, a i se părea că... 2. impresie puternică provocată de cineva sau de ceva într-o colectivitate. ♦ eveniment, știre care provoacă o impresie foarte puternică. ♦ de ~ = senzațional; a face ~ = a produce o impresie foarte puternică. (< fr.
sensation, lat.
sensatio)
senzație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)senzáție (-ți-e) s. f.,
art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)senzație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț.
Senzație vizuală. Senzație auditivă. ◊
Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment.
2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊
Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊
Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [
Var.:
senzațiúne s. f.] — Din
fr. sensation, lat. sensatio, -onis.