sens (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic.
Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă.
Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ◊
Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare.
Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport.
În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva.
3. Direcție, orientare. ◊
Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile.
4. (
Mat.,
Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din
fr. sens, lat. sensus.sens (Dicționar de neologisme, 1986)SENS s.n. 1. Înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt, a unei expresii etc.). ♦ Conținut.
2. Rost, noimă, rațiune.
3. Direcție, orientare. ◊
Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență;
sens giratoriu = sens obligatoriu pe care trebuie să-l urmeze autovehiculele în jurul unui rond situat la o intersecție, într-o piață etc. [Cf. fr.
sens, lat.
sensus].
sens (Marele dicționar de neologisme, 2000)SENS s. n. 1. înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt). ♦ într-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere. ◊ conținut. 2. rost, noimă, rațiune. 3. direcție, orientare.. ♦ ~ unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență. 4. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. (< fr.
sens, lat.
sensus)
sens (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sens s. n.,
pl. sénsurisens (Dicționaru limbii românești, 1939)*sens n., pl.
urĭ (lat
sensus, simt, d.
sentire, sensum, a simți; fr.
sens). Înțeles, însemnare:
sens propriŭ, sens figurat. Direcțiune:
mașina asta merge în toate sensurile. — Fals
senz.sens (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sens n.
1. însemnare, înțeles:
sens propriu, sens figurat; 2. fiecare din laturile unui lucru:
în toate sensurile.sens (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SENS, sensuri, s. n. 1. înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (în semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic.
Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă.
Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦
Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare.
Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport.
În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva.
3. Direcție, orientare. ◊
Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile.
4. (
Mat.,
Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. — Din
fr. sens, lat. sensus.