senin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SENÍN, -Ă, senini, -e, adj.,
s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos.
2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit.
3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊
Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [
Var.: (
înv. și
reg.)
sărín, -ă adj.] –
Lat. serenus.senin (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)senín senínuri, s.n. (reg.) stâncă.
senin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)senín (-nă), adj. – Limpede, clar. –
Var. Trans. serin, sărin. Mr.,
megl. sirin. Lat. serēnus (Pușcariu 1579; REW 7843),
cf. vegl. saran, prov.,
cat. serè, fr. serein. Asimilarea
rin ›
nin este recentă. –
Der. seninare, s. f. (
Trans., stîncă de piatră lustruită sau strălucitoare);
seninătate (
var. seninețe),
s. f. (claritate), pe care Pușcariu 1580 îl reduce la
lat. serēnitas; (în)senina, vb. (a se face senin).
senin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)senín1 adj. m.,
pl. seníni; f. senínă, pl. senínesenin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)senín2 s. n.senin (Dicționaru limbii românești, 1939)senín, -ă adj. (lat.
sĕrênus, it. sp.
sereno, pv. cat.
seré, fr.
serein). Fără nourĭ, limpede, clar:
cer, aer, timp senin; zi, noapte senină. Fig. Neturburat, liniștit, fără grijĭ, vesel:
om senin, fală senină. Fericit, vesel:
zile senine. S. n., pl.
urĭ. Seninătate (vorbind de cer). Din senin, fără nicĭ un motiv:
s’a supărat din senin, chear din senin (și
din chear senin, ceĭa ce e maĭ urît exprimat). — Și
serin, sărin (Trans.). V.
posomorit.senin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)senin a.
1. limpede, dulce și lin:
cer senin, vreme senină; 2. fig. neturburat:
suflet senin; 3. pașnic și fericit:
zile senine. [Lat. SERENUS]. ║ n.
1. seninătate:
seninul (cerurilor) insuflă sfială și mirare GR. AL.;
2. fig. fericire:
nu e senin fără nori; din chiar senin, fără niciun cuvânt, cu totul pe neașteptate.
senin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SENÍN, -Ă, senini, -e, adj.,
s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos.
2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit.
3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊
Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [
Var.: (
înv. și
reg.)
sărín, -ă adj.] —
Lat. serenus.