semincer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEMINCÉR, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese o dată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță.
2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor.
3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. –
Sămânță +
suf. -ar.semincer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)semincér s. m.,
pl. semincérisemincer (Dicționaru limbii românești, 1939)semincér m. (d.
semințe). Ștĭulete de popușoĭ păstrat de sămîntă. Copac orĭ animal păstrat p. reproducere. V.
siminoc.semincer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)semincer n. porumb de sămânță. [Derivat din
semânță].