semantem - explicat in DEX

semantem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

semantem (Dicționar de neologisme, 1986)
SEMANTÉM s.n. Unitate de bază a unui cuvânt în cadrul unei familii lexicale, purtătoare a sensului lexical. [< fr. sémantème, cf. gr. semainen – a însemna].

semantem (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SEMANTÉM s. n. (lingv.) cea mai mică unitate semantică a unui cuvânt, identificabilă adesea cu rădăcina acestuia, care constituie suportul semnificației lexicale; lexem. (< fr. sémantème)

semantem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
semantém s. n., pl. semantéme

semantem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. — Din fr. sémantème.