semănătură - explicat in DEX

semănătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna¹ + suf. -ătură.

semănătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri

semănătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
semănătură f., pl. ĭ. Loc semănat, cultură: o semănătură de grâu. Modu de a semăna. — in est să-. V. holdă, lan.

semănătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
semănătură f. 1. plantă semănată; 2. câmp semănat. [Lat. SEMINATURA].

semănătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. — Semăna¹ + suf. -ătură.