seleaf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SELEÁF s. n. v. sileaf.seleaf (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)seleáf,
seleáfuri, s.n. (înv.)
1. brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme.
2. (reg.) nume de armă veche.
3. (în forma:
salaziu) cingătoare folosită ca talisman; talisman.
seleaf (Dicționaru limbii românești, 1939)seleáf (
ea dift.) n., pl.
urĭ (turc. ar.
silah, arme, de unde și alb.
sileah, bg.
seleah, sileah, sileaf, sîrb.
silah. V.
silictar).
Vechĭ. Cingătoare lată în care se purtau armele (pumnale, pistoale). — Și
sileaf, sileah, sileap.seleaf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)seleaf n. brâu de arme:
mâna ’n seleaf că punea, paloș mare că scotea POP. [Și
sileaf = turc. SILAH, armă].
seleaf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SELEÁF s. n. v. sileaf.