secțiune - explicat in DEX

secțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.

secțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
SECȚIÚNE s.f. 1. Faptul de a secționa; tăietură (transversală) făcută într-un corp, într-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a făcut această tăietură. ♦ Curbă obținută prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. ♦ Suprafață care apare la întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezintă detaliile unui corp care se găsesc la suprafața obținută dacă s-ar tăia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. 4. V. secție. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a tăia].

secțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SECȚIUNE s. f. 1. faptul de a secționa; tăietură într-un corp, sistem tehnic etc. ◊ curbă prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. ◊ suprafață din întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural. 2. desen, forma și dimensiunile unei secțiuni (1) printr-o construcție sau element de construcție, printr-o piesă, un corp etc. 3. (mat.) intersecție a două mulțimi. 4. (lingv.) locul de întâlnire al protezei cu apodoza într-o perioadă (2). (< fr. section, lat. sectio)

secțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
secțiúne (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiúnii; pl. secțiúni

secțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*secțiúne f. (lat. séctio, -ónis, d. secare, sectum, a tăĭa; fr. section. V. di-, re- și vivi-secțiune și secĭ). Despărțire, diviziune (într’o carte, într’o clasificare, într’un oraș, într’un muzeu ș.a.). Tăeĭtură și locu unde s’a tăĭat, profil longitudinal orĭ transversal (reprodus pin desemn orĭ văzut în realitate). Arm. Jumătate de baterie (2 tunurĭ azĭ) saŭ de ploton de infanterie. Geom. Locu de întîlnire a unor liniĭ saŭ suprafețe. Secțiune plană, secțiunea (tăĭerea) uneĭ suprafețe pintr’un plan. Secțiune mică, linie curbă pe care o face tăĭerea unuĭ con pintr’un plan. — Și sécție (rus. sékciĭa), 1. despărțire de oraș, cvartal, coloare; 2. secțiune (post) de politie al uneĭ despărțirĭ de oraș (Munt.): gardistu a dus un hoț la secție. (În Mold. comisie).

secțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
secțiune f. 1. diviziunea sau subdiviziunea unei cărți, opere, clasificări, a unui pluton de soldați, consiliu, etc.; 2. tăietură și locul unde se taie; 3. Geom. partea spațiului unde linii, planuri ori suprafețe curbe, se taie reciproc.

secțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SECȚIÚNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. section, lat. sectio, -onis.2