secătuì - explicat in DEX

secătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

secătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. — Secat + suf. -ui.

secătuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
secătuì v. Mold. a seca de puteri, a slei.