secătură - explicat in DEX

secătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

secătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
secătúră, secătúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește). 2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spațiu liber, loc gol. 4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama.

secătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
secătură, secături s. f. individ lipsit de caracter

secătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

secătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
secătúră f., pl. ĭ(d. secat). Om sec (prost, neserios). Pl. Lucrurĭ proaste: nu da banĭ pe secăturĭ !

secătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
secătură f. 1. lucru fără valoare; 2. om sec, netrebnic; 3. pl. vorbe fără rost, fleacuri.

secătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. — Seca + suf. -ătură.