secvență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECVÉNȚĂ, secvențe, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem.
2. Șir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. ♦
Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stări etc., care se succedă într-o anumită ordine și formează un tot unitar. – Din
fr. séquence. Cf. it. sequenza.secvență (Dicționar de neologisme, 1986)SECVÉNȚĂ s.f. 1. Serie de fapte, de scene sau de note muzicale consecutive. ♦ Șir de imagini sau de scene care formează o unitate într-un film.
2. Imn religios în proză, care se cânta la anumite sărbători catolice. [< fr.
séquence, it.
sequenza, cf. lat.
sequentia <
sequi – a urma].
secvență (Marele dicționar de neologisme, 2000)SECVÉNȚĂ s. f. 1. succesiune de fenomene fizice; ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem. 2. șir de imagini sau de scene dintr-un film care formează o unitate. ◊ (fig.) serie de fapte, evenimente, stări etc. care se succedă într-o anumită ordine, formând un tot. 3. (muz.) transpunere, riguroasă sau liberă, pe alte teme a unei structuri melodice sau armonice; progresie (2). ◊ gen de cântări în muzica bisericească medievală care foloseau acest procedeu. (< fr.
séquence, it.
sequenza, lat.
sequentia)
secvență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)secvénță s. f.,
g.-d. art. secvénței; pl. secvénțesecvență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECVÉNȚĂ, secvențe, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem.
2. Șir de imagini sau de scene dintr-un film, care formează un anumit episod. ♦
Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stări etc., care se succedă într-o anumită ordine și formează un tot unitar.
3. Repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. — Din
fr. séquence. Cf. it. sequenza.