secure (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. –
Lat. securis.secure (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)secúre (-ri), s. f. – Topor. – Vr.
înv. săcure. Mr.,
istr. secure, megl. sicuri. Lat. secūris (Diez, II, 66; Pușcariu 1494; REW 7775),
cf. vegl. scor, it. scure, sp. sgur, port. segure. Din
dim. securice provine
mag. szekerce (Candrea,
Elemente, 404);
ngr. τσεϰούρι pare și el de origine
rom.secure (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)secúre s. f.,
g.-d. art. secúrii; pl. secúrisecure (Dicționaru limbii românești, 1939)*secúre f. (lat.
secúris, topor, secure, d.
secare, a tăĭa; it.
scure, sp.
segur, pg.
segura. D. rom. vine ngr.
tsekúri, tsikúri, vsl.
sĭekira, sîrb.
sekira [dim.
sekirica, sekirce], ung.
szekerce).
Vechĭ și Olt. Topor.
Azĭ. Topor maĭ mic (de făcut surcele ș.a.).- Vechĭ și Mold. pop.
săcure, Munt.
secúră, pl.
ĭ. — Dim.
securică, pl. -
rele, și
securice. V.
baltag.secure (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secure f.
1. unealtă de oțel, în formă de ic sau pană, cu care se taie lemne și se doboară arborii de pădure.;
2. instrument de execuțiune a criminalilor:
a lovi cu securea. [Lat. SECURIS].
secure (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. —
Lat. securis.