secretar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, subst. I. S. m. și
f. 1. Persoană care conduce secretariatul (
1) într-o întreprindere sau într-o instituție, lucrând pe lângă conducerea instituției sau întreprinderii respective. ◊
Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența privată a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia).
2. (În structura organizatorică a unor partide și organizații) Denumire a unor funcții eligibile de conducere. ◊
Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia.
3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊
Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe.
II. S. n. Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris și: (
II)
secrétaire. –
Var.: (
II)
secretér s. n.]. – Din
fr. secrétaire.secretar (Dicționar de neologisme, 1986)SECRETÁR s.n. (
Liv.) Mobilă în care se țin scrisori, hârtii etc. [Var.
secreter s.n., scris și
secretaire. / cf. fr.
secrétaire].
secretar (Dicționar de neologisme, 1986)SECRETÁR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care rezolvă lucrările curente într-o întreprindere, într-o instituție administrativă sau științifică. ♦ Persoană care redactează procesul-verbal asupra lucrărilor și discuțiilor desfășurate în cadrul unei ședințe. ◊
Secretar de redacție = colaborator din redacția unei publicații care centralizează și coordonează materialul pregătit pentru tipar. ♦ Cel care ține lucrările cuiva, care scrie (după dictare) corespondența cuiva.
2. Persoană care face parte din conducerea unei organizații politice sau de masă și care conduce munca operativ, pe baza hotărârilor luate de organele colective respective. [< fr.
secrétaire].
secretar (Marele dicționar de neologisme, 2000)SECRETÁR1, -Ă I.
s. m. f. 1. persoană care rezolvă lucrările curente de birou într-o întreprindere, într-o instituție administrativă sau științifică. ◊ cel care redactează procesul-verbal asupra lucrărilor și discuțiilor în cadrul unei ședințe. ♦ ~ de redacție = colaborator din redacția unei publicații sau edituri care centralizează și coordonează materialul pregătit pentru tipar. ◊ cel care ține lucrările cuiva, care scrie (după dictare) corespondența cuiva. 2. persoană care face parte din conducerea unei organizații politice sau de masă și care conduce munca operativ, pe baza hotărârilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = înalt funcționar însărcinat cu organizarea și conducerea unor adunări, organisme, societăți etc. 3. ~ de stat = înalt funcționar care conduce un departament ministerial; (în unele țări) ministru al afacerilor externe; cardinal însărcinat cu relațiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobilă în care se țin scrisori, hârtii etc. (< lat.
secretarius, fr.
secrétaire)
secretar (Marele dicționar de neologisme, 2000)SECRETÁR2 s. m. serpentar. (< fr.
secrétaire)
secretar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)secretar, secretari s. m. (intl.) complice.
secretar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)secretár (persoană)
(se-cre-) s. m.,
pl. secretárisecretar (Dicționaru limbii românești, 1939)*secretár, -ă s. (mlat.
secretarius). Persoană care e însărcinată cu corespondența uneĭ persoane, uneĭ școale saŭ a alteĭ instituțiunĭ saŭ care redactează procesele verbale ale uneĭ adunărĭ (V.
confident).
Secretar general, funcționaru care urmează Îndată după ministru și-ĭ ține locu uneorĭ.
Secretar de stat, vechĭ nume în loc de ministru.
Secretar de redacțiune, redactoru care primește și apreciază articulele ziaruluĭ. S. n., pl.
e (lat.
secretarium, loc secret). Un fel de mobilă de scris și de ținut scrisorĭ. V. și
serpentar.secretar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secretar m.
1. cel însărcinat cu facerea corespondenței unei persoane de care depinde;
2. cel ce redactează procesele-verbale ale unei adunări;
secretar de Stat, ministru însărcinat cu o administrațiune specială (finanțe, răsboiu, etc.);
secretar de ambasadă, cel ce scrie depeșile ambasadei. ║ n. biurou de păstrat hârtii.
secretar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și
f.,
s. n. I. S. m. și
f. 1. Persoană care conduce secretariatul (
1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊
Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia).
2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊
Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia.
3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊
Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial.
II S. n. (în forma
secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (
II)
secrétaire. —
Var.: (
II)
secretér s. n.]. — Din
fr. secrétaire.