secrețiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECREȚIÚNE s. f. v. secreție.secrețiune (Dicționar de neologisme, 1986)SECREȚIÚNE s.f. v.
secreție.
secrețiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*secrețiúne f. (lat.
secretio, -onis, d.
se-cérnere, -cretum, a separa; fr.
sécrétion). Acțiunea de a secreta. Substanță secretată:
o secrețiune cleĭoasă. V.
endocrinologie.secrețiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secrețiune f.
1. proprietate ce au unele țesături organice de a produce lichide particulare:
secrețiunea bilei; 2. materii ce ies din corp.
secrețiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECREȚIÚNE s. f. v. secreție.