seci (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)seci, seciuri, s.n.
1. (pop.) loc defrișat într-o pădure, folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, secătură, laz, runc, tăietură.
2. (reg.) pădurice rămasă dintr-o pădure mai mare; ciritei.
3. (reg.) parapet, întăritură din copaci tăiați.
4. (reg.) îngrăditură sau gard din crengi rămuroase; nimăt; gard viu; vreasc, nuia.
5. (pop.) loc îngrădit la stână (uneori acoperit) pentru adăpostirea oilor sau a altor animale; nimăt.
seci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)séci (-iuri), s. n. – Teren despădurit.
Sl. sĕčĭ (Cihac, II, 336; Conev 41), de la
sĕšti, sĕką „a tăia”,
cf. sb. seč(a). Der. seciui, vb. (a defrișa);
sișcă (
var. secică),
s. f. (păiș, paie mărunte; satîr de mărunțit paie); în
Mold., din
sl. sĕčka.seci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SECI, seciuri, s. n. (
Pop.)
1. Pășune pe un loc despădurit; loc deschis într-o pădure de unde s-au tăiat copacii.
2. Îngrăditură de nuiele; loc îngrădit unde se închid oile noaptea. –
Sb. seča.secĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)secĭ n., pl.
urĭ (vsl.
sĭecĭ, tăietură; nsl.
sĭeč, copaci tăiați, gard viu; sîrb.
seč, seča, rus.
sĭeča, dărâmătură de copacĭ, măcel, rudă cu lat.
sectio, secțiune. V.
secĭuĭesc, șișcă, priseacă).
Mold. Vechĭ (
săcĭ). Parapet de copacĭ tăĭațĭ.
Azĭ. Ciriteĭ, pădurice (rămasă dintr’o pădure mare):
numaĭ săcĭu se maĭ vede pe cîmpiĭ (Neam. Rom. Pop., 2, 553).
Mold. Gard de cătină orĭ de alte tufe ghimpoase pin care cresc și copăceĭ (la viĭ, capete de ogoare ș.a.).
Trans. sud. Laz, loc de flneață făcut pin despădurire. V.
sihlă.