sechestru - explicat in DEX

sechestru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. Măsură de asigurare ordonată de justiție sau de fisc în cazul de neplată a unei datorii, constând în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrare unei a treia persoane (până la vânzarea lor silită). ♦ (Jur.) Procedură care constă în încredințarea în mâinile unei terțe persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu, până la soluționarea litigiului. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

sechestru (Dicționar de neologisme, 1986)
SECHÉSTRU s.n. 1. Încredințarea (prin hotărâre judecătorească), unei a treia persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu. ♦ Măsură de asigurare ordonată de justiție sau luată de fisc, constând în aplicare de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. [< fr. séquestre, lat. sequestrum].

sechestru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SECHÉSTRU s. n. 1. măsură de asigurare ordonată de organele judiciare sau financiare, constând în aplicarea de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ măsură excepțională de administrare forțată sau de supraveghere adoptată de un stat beligerant față de un bun al inamicului în vederea conservării acestuia. ◊ reținere a unei nave de către un stat, cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. ◊ țesut necrozat. (< fr. séquestre, lat. sequestrum)

sechestru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sechéstru (-re), s. n. – Sigilarea bunurilor debitorului, confiscare. – Mr. sucrestu. Fr. séquestre, în mr. din it. sequestro, cf. tc. sekuestro. – Der. sechestra, vb. (a pune sechestru, a confisca), din fr. séquestrer.

sechestru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

sechestru (Dicționaru limbii românești, 1939)
sechéstru n., pl. (lat. sequestrum). Poprire, punere de stăpînire asupra uneĭ averĭ pentru neplata datoriiĭ către stat saŭ pentru că la moartea cuĭva, nu s’a stabilit încă cine o va poseda: a pune sechestru pe mobilă, a pune mobila supt sechestru. — Pop. și secfestru și sefestru (rus. sekvéstr).

sechestru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sechestru n. 1. starea unui lucru predat din ordinul justiției la o a treia persoană, până ce se va judeca cui aparține; 2. lucru sechestrat.

sechestru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SECHÉSTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvéstru s. n.] — Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.