secetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. –
Lat. *siccita (=
siccitas).
secetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sécetă s. f.,
g.-d. art. sécetei; pl. sécetesecetă (Dicționaru limbii românești, 1939)sécetă f., pl.
e (lat
sĭccĭtas, -tátis, secetă, uscăciune. E format d. nom., pe cînd
bunătate, sănătate îs formate d. ac. Nu e necesar să se derive numaĭ de cit d. vlat.
sĭccĭta, ca -juventa
față de juventas,
tinereță). Uscăcĭune, mare lipsă de ploaĭe: izvoarele au secat de secetă.
Fig.
Lipsă, sterpiciune: secetă de caractere.
secetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secetă f.
1. lipsă mare de ploaie trebuincioasă bucatelor câmpului:
de secetă au secat și fântânele; 2. fig. lipsă de simțire, de producțiune:
secetă de idei. [Lat. SICCITAS].
secetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. — Lat. *
siccita (=
siccitas).