secerătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECERĂTÚRĂ, secerături, s. f. Recoltă secerată (sau de secerat). –
Secera +
suf. -ătură.secerătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)secerătúră s. f.,
g.-d. art. secerătúrii; pl. secerătúrisecerătură (Dicționaru limbii românești, 1939)secerătúră f., pl.
ĭ. Locu pe unde s’a secerat:
pin secerătură. Modu cum se seceră.
secerătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secerătură f. mod și timp de secerat:
secerătura orzului.secerătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECERĂTÚRĂ, secerături, s. f. Recoltă secerată (sau de secerat). —
Secera +
suf. -
ătură.