secătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic.
2. (La
pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. –
Seca +
suf. -ătură.secătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)secătúră, secătúri, s.f.
1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește).
2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci.
3. (înv.) spațiu liber, loc gol.
4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu).
5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură.
6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii.
7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic.
8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama.
secătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)secătură, secături s. f. individ lipsit de caracter
secătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)secătúră s. f.,
g.-d. art. secătúrii; pl. secătúrisecătură (Dicționaru limbii românești, 1939)secătúră f., pl.
ĭ(d.
secat). Om sec (prost, neserios). Pl. Lucrurĭ proaste:
nu da banĭ pe secăturĭ !secătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secătură f.
1. lucru fără valoare;
2. om sec, netrebnic;
3. pl. vorbe fără rost, fleacuri.
secătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic.
2. (La
pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. —
Seca +
suf. -
ătură.