secătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci.
2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. –
Secat +
suf. -ui.secătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)secătuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. secătuiésc, imperf. 3
sg. secătuiá; conj. prez. 3
să secătuiáscăsecătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci.
2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. —
Secat +
suf. -
ui.secătuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secătuì v. Mold. a seca de puteri, a slei.