secărea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul
(Bromus secalinus). –
Secară +
suf. -ea.secărea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!secăreá (plantă)
s. f.,
g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélelesecărea (Dicționaru limbii românești, 1939)secăreá f., pl.
ele (dim. d.
secară). Ovsigă. Chimenn (
carum carvi).
secărea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)secărea f.
Bot. obsigă. [V.
secară].
secărea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (
Bromus secalinus). —
Secară +
suf. -
ea.