scăpătăciune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SCĂPĂTĂCIÚNE, scăpătăciuni, s. f. (
Înv.) Starea celui scăpătat. – Din
scăpăta +
suf. -(ă)ciune.scăpătăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)scăpătăcĭúne f.
Vechĭ. Starea omuluĭ scăpătat, scăpăcĭune, sărăcie.