scăpăta - explicat in DEX

scăpăta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

scăpăta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
scăpătá (-ápăt, -át), vb. – 1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. – 2. A luneca în jos, a coborî. – 3. A apune, a asfinți. – 4. A scoborî, a descinde. – 5. A cădea, a se nărui. – Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”. Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer, Mitt. Wien, 324), cf. căpăta, și it. scapitare „a pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”, v. fr. deschater ‹ *discapĭtāre (cf. megl.) prov. descapter „a se întuneca”, alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu it. (it. scapitare este la fel ca capitar male). – Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie); scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul), cf. mr. scăpitată „apus”. Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din Trans., pare să aibă aceeași proveniență.

scăpăta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpăta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. — Lat. *excapitare.

scăpătà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scăpătà v. 1. a apune (vorbind de astre): soarele scapătă; 2. a decade; 3. fig. a ajunge în lipsă, a sărăci; 4. a ajunge la țintă. [Lat. *EXCAPITARE, a ajunge la capăt, a cădea jos (v. căpăta)].