scălâmbătură(Dicționarul etimologic român, 1958-1966) SCĂLÂMBĂTÚRĂ,scălâmbătúri, s. f. Grimasă, scălâmbăială. (scălâmba + suf. -ătură)
scălâmbătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SCĂLÂMBĂTÚRĂ,scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.
scălâmbătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri
scălâmbătură(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) scălâmbătură f. grimasă.
scălâmbătură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SCĂLÂMBĂTÚRĂ,scălâmbături, s. f. (înv.) Scălâmbăiere. — Scălâmba + suf. -ătură.