scânteia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂNTEIÁ, pers. 3
scânteiază, vb. I.
Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic).
2. A împrăștia scântei. [
Pr.:
-te-ia] – Din
scânteie.scânteia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scânteiá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
scânteiáză, 1
pl. scânteiém; conj. prez. 3
să scânteiéze; ger. scânteíndscânteià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scânteià v.
1. a da scântei, a arunca o lumină vie:
stelele scânteiază; 2. fig. a străluci de mânie:
îi scânteiază ochii.scânteia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÂNTEIÁ, pers. 3
scânteiază, vb. I.
Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic).
2. A împrăștia scântei. [
Pr.: -
te-ia] — Din
scânteie.