scânteioară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui
scânteie; scânteiuță (
I).
2. (
Bot.) Scânteiuță (
II 1). [
Pr.:
-te-ioa-] –
Scânteie +
suf. -ioară.scânteioară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scânteioáră s. f.,
g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioárescânteioară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (
I).
2. (
Bot.) Scânteiuță (
II 1). [
Pr.: -
te-ioa-] —
Scânteie +
suf. -
ioară.