scâlcietură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de
a (se) scâlcia; deformare; (
concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [
Pr.:
-ci-e-] –
Scâlcia +
suf. -ătură.scâlcietură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scâlcietúră (-ci-e-) s. f.,
g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúriscâlcietură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de
a (se) scâlcia; deformare; (
concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [
Pr.: -
ci-e-] —
Scâlcia +
suf. -
ătură.