scuĭpătură - explicat in DEX

scuipătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

scuipătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scuipătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). — Scuipa + suf. -ătură.

scuĭpătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
scuĭpătúră (vest) și stupitúră (est) f., pl. ĭ. Substanță scuipată: scuĭpăturĭ pe pardoseală. Acțiunea de a scuĭpa o dată sau felu de a scuĭpa: scuĭpătură țigănească.