scrâșnì - explicat in DEX

scrâșni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV.] – Din bg. skărša, scr. scršiti.

scrâșni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCRÂȘNI, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] — Din bg. skărša, sb. scršiti.

scrâșnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scrâșnì v. a strânge dinții așa că se aude un scârțăit. [Cf. slav. SKRŬJITATI].