scrinti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRINTÍ vb. IV
v. scrânti.scrinti (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scrintí (-tésc, -ít), vb. –
1. A răsuci, a disloca, a luxa, a se dezarticula. –
2. (
Refl.) A țicni, a-și ieși din minți, a înnebini. –
3. (Cu
pron. o) A greși, a face o gafă. –
Var. scrînti, Banat
sclinti. Sl. iskretąti „a rupe”,
cf. sb.,
slov.
(s)kretati, pol. skręcić. Mai puțin probabilă
der. din
sl. sŭkrenati sę „a devia” (Cihac, II, 41),
(sŭ)krątiti (Tiktin; Candrea) sau
sŭkrętati (Procopovici,
Dacor., X, 70). Uz general (
ALR, I, 148). –
Der. scrinteală, s. f. (răsucire; nebunie, manie);
scrintitură, s. f. (răsucire);
scrintitoare (
var. scrintee),
s. f. (sclipeț, Potentilla tormentilla), probabil în loc de *
sclintitoare, deformare a celuilalt nume al său
sclipeț, poate prin intermediul unei
var. sclipitoare (după Tiktin, traducere a numelui științific, ipoteză care pare improbabilă).
scrinti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRINTÍ vb. IV
v. scrânti.scrintì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scrintì v.
1. a face un os să iasă din locul său natural;
2. fig. a greși în vorbă sau în faptă:
ai scrintit´o. [Și
scrânti = slav. SŬKRĒNÕTI, a îndoi, a suci].