scrabă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRÁBĂ s. f. v. scroambă.scrabă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scrábă (-be), s. f. – Pantof vechi. –
Var. șcrabă, scroa(m)bă. Origine incertă. Ar putea avea legătură cu
rut. šcrab (Bogrea,
Dacor., IV, 849); mai probabil este o deformare a
sl. skrava ›
sfară, v. aici; în acest caz ar fi o simplă
var. a lui
sfîrloagă și ar exprima ideea de „obiect în formă de barcă”. Pare cuvînt identic cu
scrab(ă), s. f. (condroniu, Melampyrum nemorosum);
scradă, s. f. (o anumită plantă); toate sînt cuvinte
mold. Der. scrombăi, vb. (
Mold., a scîlcia);
scredi, vb. refl. (
Olt., a se scîlcia);
sfriji (
var. sfreji),
vb. refl. (a se zbîrci, a se usca, a slăbi), probabil în loc de *
screzi, de la
scradă, pl. scrăzi (după Cihac, II, 342, din
sl. chyra „debilitate”; după Scriban, din
vrej).
scrabă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)scrábă, -e, s.f. – Cizmă stricată; pantof vechi (Papahagi 1925). – Din ucr. scrab (MDA); Cf. jdd. schkrabes (Țurcanu).
scrabă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRÁBĂ s. f. v. scroambă.