scrântit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat.
2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. –
V. scrânti.scrântit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)scrântit, -ă, scrântiți, -te adj. (d. oameni) nebun, dement
scrântit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat.
2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. — V.
scrânti.