scrânti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV.
1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊
Expr. (
Fam.)
A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦
Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal.
2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [
Var.:
scrintí, (
reg.)
sclintí vb. IV] – Din
sl. krentati „a suci, a întoarce”.
scrânti (Dicționar de argou al limbii române, 2007)scrânti, scrântesc v. r. a se zăpăci, a înnebuni, a lua-o razna
scrânti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scrântí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. scrântésc, imperf. 3
sg. scrânteá; conj. prez. 3
să scrânteáscăscrânti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV.
1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊
Expr. (
Fam.)
A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦
Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal.
2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [
Var.:
scrintí, (
reg.)
sclintí vb. IV] — Din
sl. krentati „a suci, a întoarce”.