scorțar - explicat in DEX

scorțar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

scorțar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scorțár¹ (pasăre) s. m., pl. scorțári

scorțar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scorțár² (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorțar (Dicționaru limbii românești, 1939)
scorțár m. (d. scoarță, fiind că-șĭ caută hrana cĭocănind scoarța copacilor). Trans. Cĭocîrleț. S.n., pl. e. Nord. Scoarță, țol.

scorțar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scorțar m. Zool. Tr. ciocârleț (își caută nutrețul sub scoarța arborilor).

scorțar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. — Scoarță + suf. -ar.