scăpăta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scăpătá (-ápăt, -át), vb. –
1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. –
2. A luneca în jos, a coborî. –
3. A apune, a asfinți. –
4. A scoborî, a descinde. –
5. A cădea, a se nărui. –
Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”.
Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer,
Mitt. Wien, 324),
cf. căpăta, și
it. scapitare „a pierde” ›
ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”,
v. fr. deschater ‹ *
discapĭtāre (
cf. megl.)
prov. descapter „a se întuneca”,
alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu
it. (
it. scapitare este la fel ca
capitar male). –
Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie);
scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul),
cf. mr. scăpitată „apus”.
Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din
Trans., pare să aibă aceeași proveniență.