scopi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCOPÍ, scopesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop.) A castra un animal. – Din
sl. skopiti.scopi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scopí (-pésc, ít), vb. – A castra, a jugăni. –
Mr. (scupat), megl. scupés, scupiri. Sl. skopiti (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 333; Conev 70). –
Der. scop, s. m. (
înv., castrat, eunuc), din
sb.,
pol.,
rus. skop; scopeț, s. m. (
înv., eunuc), din
sl. skopĭcĭ; scapeț (
var. scapet),
s. m. (eunuc), din
rut. skopec (pentru
var. cf. Byck-Graur 26).
scopi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scopí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. scopésc, imperf. 3
sg. scopeá; conj. prez. 3
să scopeáscăscopì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scopì v. a castra. [Slav. SKOPITI].
scopi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCOPÍ, scopesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop.) A castra un animal. — Din
sl. skopiti.